Temperturi extreme: Ce măsuri trebuie luate pentru protejarea salariaților

Publicat:

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale reamintește angajatorilor că au obligația de a lua măsuri pentru protejarea salariaților în perioadele cu temperaturi extreme. Obligațiile sunt prevăzute de OUG nr. 99/2000.

Scopul acestor măsuri este prevenirea accidentelor de muncă și a problemelor de sănătate provocate de expunerea la caniculă.

Măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă

În perioadele cu temperaturi extreme, angajatorii trebuie să adopte măsuri pentru reducerea efectelor caniculei asupra salariaților. Acestea includ:

  • reducerea intensității și a ritmului activităților care presupun efort fizic;
  • asigurarea ventilației la locurile de muncă;
  • alternarea activităților care implică efort dinamic cu cele care presupun un efort mai redus;
  • organizarea programului astfel încât perioadele de lucru să fie alternate cu pauze de odihnă în spații umbrite și bine ventilate.

Măsuri pentru menținerea stării de sănătate a salariaților

Angajatorii au obligația să asigure:

  • apă minerală, între 2 și 4 litri pentru fiecare salariat, pe durata unui schimb de lucru;
  • echipament individual de protecție adecvat condițiilor de muncă;
  • acces la dușuri, atunci când natura activității impune acest lucru.

Ce soluții pot fi aplicate dacă măsurile nu pot fi asigurate

În situația în care condițiile prevăzute de lege nu pot fi îndeplinite, iar temperaturile foarte ridicate se mențin cel puțin două zile consecutiv, angajatorii trebuie să stabilească, împreună cu sindicatele sau reprezentanții salariaților, măsuri alternative, precum:

  • reducerea duratei zilei de lucru;
  • eșalonarea programului în două intervale, până la ora 11.00 și după ora 17.00;
  • întreruperea colectivă a activității, cu respectarea obligației de a menține funcționale sectoarele unde activitatea nu poate fi suspendată.

Obligații privind supravegherea medicală

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor cauzate de temperaturile extreme, angajatorii trebuie să asigure:

  • efectuarea examenelor medicale la angajare;
  • efectuarea controalelor medicale periodice;
  • acordarea primului ajutor persoanelor afectate;
  • transportul acestora la cea mai apropiată unitate sanitară, dacă este necesar;
  • adaptarea programului de lucru sau schimbarea temporară a locului de muncă pentru salariații ale căror afecțiuni sunt incompatibile cu munca desfășurată în condiții de temperaturi extreme, acolo unde acest lucru este posibil.

Inspectoratele teritoriale de muncă vor continua controalele

Ministerul Muncii precizează că inspectoratele teritoriale de muncă vor desfășura în continuare acțiuni de informare și controale pentru verificarea modului în care angajatorii respectă obligațiile prevăzute de lege. Instituția subliniază că aplicarea acestor măsuri este esențială pentru protejarea sănătății și securității lucrătorilor în perioadele de caniculă.

Sursa informațiilor: https://mmuncii.gov.ro/obligatiile-legale-pentru-protejarea-salariatilor-in-cazul-temperaturilor-extreme/

Sursa foto: Nicolas J Leclercq on Unsplash

Stiri

HuB